Oașa surprinde și te cuprinde! Când căutările sufletului te îndeamnă să poposești aici, simți că ești pe neașteptate îmbrățișat de o realitate pentru care nu erai pregătit și pentru care nu ai repere… Sau le-ai avut și le-ai pierdut în noianul de zgomote, gânduri și informații cu care te-a înlănțuit lumea zbuciumată din care vii. Însă, de undeva, din unghere ascunse și demult necercetate ale ființei tale, se aude un ecou al unei Voci care la Oașa devine, treptat, din ce în ce mai clară. Oare unde ai fost până acum? Și mai ales cine ești? Ce te mână în lupta aceasta de zi cu zi și care-i sensul ei? Te trezești întrebându-te dacă lupta ta de până acum o fi avut vreodată un sens demn de atâta râvnă.
Prezentul, așa cum este el gândit și trăit, aruncă nonșalant în aer fundația străveche și sănătoasă a moralei, valorilor, a libertății adevărate, lăsându-te complet descoperit și confuz în fața vieții. Ești învățat să-ți urmezi instinctele, să-ți satisfaci poftele și să-ți creezi pe aceste nisipuri mișcătoare prioritățile și propriile principii. Mai ești învățat să-ți revendici sus și tare dreptul de autor al propriei vieți, fără să ți se spună în câtă suferință, dezamăgire, depresie și durere vei plăti. Toate acestea pentru că, acolo de unde vii, puțini mai au în vedere pe adevăratul, singurul Autor și principiile Lui!
Ai ajuns la Oașa și începi să cunoști oamenii! Sunt debusolant de… altfel. Dar înțelegi că cel fără busolă erai, de fapt, tu! Și simți să-i urmezi, știind cumva că se îndreaptă în direcția cea bună. Iar ceea ce la început era doar un ecou abia auzit al unei Voci din adâncul tainic al ființei tale devine un Glas care-ți vorbește prin ei, un Cineva care te cheamă pe nume și pe care începi să Îl recunoști. Este Sensul trăit de obștea Oașei, așa cum n-ai mai fi crezut că e posibil să fie trăit în lumea aceasta, în vremurile acestea. Ești sedus irevocabil, te îndrăgostești! Ceea ce ei iubesc, începi să iubești și tu pentru că au pus în toate – de la început – dragoste, atenție, jertfă!
Oașa este o insulă pe care găsești adăpost atunci când naufragiul felului tău de viață este inevitabil. Navighezi, cârmaci neiscusit pe o mare din ce în ce mai potrivnică, însă, de pe insulă, o Lumină te conduce spre țărm, spre loc odihnit de prezența lui Dumnezeu. Acel Dumnezeu Care a coborât să trăiască între oameni și în oameni. Cu puterea Lui și prin El, cei de pe insula Oașa trăiesc firescul credinței, bucuroși să o împărtășească, să o iradieze în lumea atât de întunecată de ambiții, orgolii și ură. Viața lor se întemeiază pe curăția sufletului, a trupului, a intențiilor, pe fidelitatea prieteniilor ce trec puntea dintre viața aceasta și cealaltă, păstrându-se la fel de vii, pe tot ce poate vindeca și îndrepta boala și strâmbătatea din lume! Fundament își mai fac oamenii Oașei și din cultură, din artă, din bucuria descoperirii și cunoașterii, din deschiderea către ceilalți, din lucrurile mici și mari ale fiecărei zile trăite împreună.
La Oașa descoperi o realitate ce comunică în limbaj tainic cu nevăzutul, ridicând de pe umerii existenței accesibilă simțurilor povara absurdității hazardului. În lumina acestui dialog, al acestei întrepătrunderi, totul începe să curgă într-o unică albie, în aceeași direcție, izvorând apă vie și curată, în marea tulbure a acestei lumi. Îmbogățită de Lumina lumii suprafirești, lumea noastră capătă sens și naște Bucuria regăsirii, sentimentul de Acasă, comuniunea tuturor acelora care cred și au crezut dintotdeauna cu cei care se vor naște la credință de acum înainte.
Acum 30 de ani, la înființarea ei, proaspăt-născuta Mănăstire Oașa avea o obște de tineri cu inima îndreptată spre tineri. Încă din primul an de viețuire s-au organizat tabere studențești în care munca și rugăciunea se împleteau sub îndrumarea duhovnicească a Părintelui Teofil Părăian, icoană a spiritualității transilvane. Obștea a crescut, s-a maturizat prin luptă; Mănăstirea, asemeni unui arbore cu rădăcini trainice și sănătoase, a crescut, a dat mlădițe noi, devenite ramuri puternice. Ramurile înfloresc și rodesc mereu, precum sufletele tinerilor care stau la umbra și sub protecția rugătoare a insulei de credință de la poalele Munților Șureanu.
Fiecare membru al Familiei Oașa este o scânteie care a ținut aprins Focul din vatra spirituală a Mănăstirii timp de 30 de ani. Lângă această vatră duhovnicească, Părintele Teofil, de acolo, din Cer, ațâță Focul cu o putere mai mare decât a făcut-o de aici, dintre noi, de pe pământ. Fiecare scânteie îi datorează ceva din căldura și lumina ei acestui păzitor al Focului, el însuși arzând de dragoste pentru Dumnezeu. În lumina acestor scântei, chipul Părintelui Teofil se vede mai clar și mai adânc.
La Oașa înveți că unele locuri se descriu mai degrabă în coordonate ale sufletului decât în coordonate geografice. Mănăstirea aceasta este un gând al lui Dumnezeu, care unește într-o comuniune de nezdruncinat pe sfinții ocrotitori cu aceia care au întemeiat-o, cu viețuitorii ei și cu toți cei care se regăsesc acolo.
Oașa este insula unde naufragiul se transformă în salvare, în vindecare, în început bun. Locuitorii ei te primesc nu ca să te despartă de viața ta din lume, ci ca să te redea ei altfel: mai asemănător cu Chipul Celui care ne-a vrut asemenea Lui. Privind spre ei, spre acești „insulari revoluționari ai realității”, înveți că normalitatea era în tine – acolo unde ai fost descurajat să mai privești pentru că nimeni nu îți mai vorbise prin propria trăire despre această unică posibilitate salvatoare.
Ai ajuns la Oașa și viața ta ia o altă turnură. Primești putere, vezi urme de pași care duc înspre lumină și poți călca pe aceste urme fără teama de a rătăci. Din propria înțelegere și experiență, viețuitorii Mănăstirii au făcut cărări, au săpat tunele în munții uitării și au adus la suprafață zăcămintele de frumusețe și înțelepciune ale Ortodoxiei.
Cum să rămâi nepăsător în fața unor oameni care au refuzat lumea ce se oferă abil și tentant a fi consumată, epuizându-te, de fapt, ea pe tine!? Acestei oferte pline de străluciri efemere și orbitoare ei au răspuns deschizând și mai larg ochii spre ceea ce este veșnic. Ca să nu se piardă pe sine, au ales să se lepede de sine. Au predat controlul vieții lor în mâinile lui Dumnezeu, Cunoscătorul de inimi, pentru că mâini mai potrivite, mai iubitoare și modelatoare de chipuri sfinte nu există.
Generații de tineri care au trecut pe la Oașa au primit un înțeles mai adevărat al vieții și al Sensului lor. Succesul, faima, puterea, banii, iubirile trecătoare deveneau pentru mulți dintre ei ținte fără miză. Orizontul îngust al acestor dorințe îi prăbușea în loc să îi ridice, îi strâmtora în loc să-i dezmărginească. Le-a devenit clar că priveau miop în ei, în lume, în timp și istorie. Dar au simțit măreția modestiei și plinătatea lipsei asumate, au putut trăi odihna opririi din alergarea disperată după nimic. Dar, mai ales, au înțeles că merită orice efort ca să te șlefuiești până încapi pe ușa strâmtă care te naște la Viața cea adevărată, în Împărăție.
La Oașa vii, devii și te lași îmbrățișat. Intri și continui povestea lui Dumnezeu scrisă pe limba ta, în inima ta. Te adaugi luptei și curajului celor care au rămas pe baricade, salvându-și sufletul și salvând suflete. De pe aceste baricade ne întâmpină pe toți, cu zâmbetul pe buze, ca un semn de nădejde și victorie, obștea Oașei ce nu se lasă învinsă.
Ieromonah Pantelimon Șușnea
