You are currently viewing DE CE SĂ LUPȚI CÂND ȘTII CĂ O SĂ PIERZI

DE CE SĂ LUPȚI CÂND ȘTII CĂ O SĂ PIERZI

Reading Time: 3 minutes


– L-am cunoscut destul de bine pe părintele Ilie Moldovan, profesor de morală la Facultatea de Teologie din Sibiu. Venea şi el la conferinţe la Timişoara. Şi ne spunea, la un moment dat, legat de un proiect ProVita, care doream să fie aprobat în Parlament. Ne zice: „Ei, nu vom obţine ceea ce dorim, dar o să luptăm”. Când am auzit eu vorba asta, cu logica mea inginerească, serioasă, m-am gândit: „Cum adică, din moment ce ştii că pierzi, de ce mai lupţi? Pentru ce să lupţi?”. Mai bine faci altceva, unde ştii că poți să câştigi. Mi-era greu să-l întreb, nu l-am întrebat de ce vorbeşte aşa, dar am rămas cu o nedumerire în suflet. Şi, în timp, mi-am lămurit-o, şi anume faptul că logica luptei este mult mai puternică decât logica rezultatelor, că noi funcționam mai mult după o logică a rezultatelor, şi funcționăm, de obicei, după logica asta, dar lupta e mult mai puternică. Se mântuiesc toţi cei care sunt găsiţi luptând, indiferent de rezultate. Dar, în comparație cu atletismul, cu sportul, în credinţă nu câştigă numai primii trei, câştigă toţi cei care vor fi găsiţi pe pista de alergare. Doar cei care au părăsit lupta şi au trecut în tribune, rămânând simpli spectatori, aceia au pierdut, într-adevăr. În rest, toţi câştigă, adică toţi care au rămas în logica luptei sunt câştigători. Or, asta e extraordinar! Şi poate că logica asta a rezultatelor îi împiedică pe tineri să-şi fixeze un ideal, pentru că până să atingi idealul eşti oprit de rezultate: „N-am rezultate, ce să mai îmi pierd vremea cu asta?”. Care sunt, să zicem, rezultatele unui ideal naţional, ale idealului nostru naţional? Nu ai rezultate concrete, nu le poţi cuantifica. Totuşi, noi trăim într-o lume materialistă, fără nicio discuţie, dar, idealul este dincolo de materia­lismul acestei lumi. Înseamnă să depăşeşti, să ieşi din logica asta, să intri pe altă logică, ceea ce nu e foarte uşor. Ei, chiar şi tinerii din afara ţării, când văd frumuseţea ţării noastre, păi chiar se întorc unii dintre ei în țară. Cunosc doi tineri care au venit la studii la Sibiu din Germania sau din America. Părinţii lor să înnebunească: „Cum adică, să vii de acolo aici, când românii merg la studii în afară? Voi mergeţi la studii în România?”. „Da, da! De dragul României, de dragul ţării noastre, de dragul limbii noastre, de dragul credinţei noastre!”

Avem atâtea şi atâtea valori. Doar trebuie să le descoperim, doar trebuie să le arătăm. Şi atunci, ei, bineînţeles că reacţionează, şi reacţionează tinerii mai mult decât ceilalţi, pentru că au încă o sensibilitate mai bună pentru frumos, pentru valoare.

Cum poate fi cultivat frumosul în sufletul tinerilor?

Acum, aţi zis foarte bine, cum poate fi cultivat frumosul în sufletul lor, pentru că frumosul există în sufletul lor şi trebuie doar să-l descopere. Ei văd că frumosul vine din Cel Frumos. Adică frumuseţea vine din Frumosul lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu este în fiecare, prin harul pe care îl primim la botez. Dumnezeu vine în noi şi Dumnezeu a făcut totul frumos.

Tinerii văd că Dumnezeu este, de fapt, sursa frumuseţii, sursa adevărului, El este totul şi în afara Lui nu există nimic. Văd că nu se poate fără El. Tot restul e absurd, e un non-sens, o nebunie, pur şi simplu! Să fii fără Dumnezeu înseamnă să fii nebun.

Fragment dintr-un material realizat de Mihaela Tănăsescu -. Familia Ortodoxă. www.familiaortodoxa.ro   citiți articolul integral pe: https://evz.ro/parintele-arhimandrit-iustin-miron-de-la-manastirea-oasa-toti-care-au-ramas-in-logica-luptei-sunt-castigatori.html