Trebuie să murim ca să putem învia!
Finalul Postului Mare e Răstignirea Domnului și tot ce a făcut El pentru noi; tot ceea ce au făcut Dumnezeu și sfinții, sunt modele pentru noi. Adică, în Postul Mare Dumnezeu ne arată că trebuie să murim ca să putem învia. La această Înjumătățire a Postului Mare s-a nimerit anul acesta Praznicul Bunei Vestiri. El pică tot timpul în Postul Mare și nu este nepotrivit cu această perioadă. De ce? Pentru că veștile bune nu pica din cer, din senin. Chiar dacă avem impresia că am primit o veste bună și nu știm de unde a venit, de unde a picat, nimic nu este întâmpător! Nu are cum să fie întâmplător! Și atunci, Maica Domnului a primit această veste bună datorită vieții ei anterioare care este un chip.
Tot ce a făcut Dumnezeu și sfinții sunt modele pentru noi pe care le înțelegem prea puțin pentru că omul, când vede o realitate, o vede prin ochelarii vieții lui, ca să nu zic ochelarii patimii lui. Vedem realitatea prin proprii noștrii „ochelari” și atunci noi nu înțelegem! Și nu înțelegem nici viața Maicii Domnului!
Cum a fost viața Maicii Domnului
La trei ani a fost dusă în Sfânta Sfintelor și vreme de 12 ani a stat în cea mai mare singurătate, fără să vorbească cu nimeni, decât cu Dumnezeu. 12 ani în cea mai mare claustrare! Aceasta este viața Maicii Domnului! Înseamnă foarte mult pentru noi, numai că nu avem putere să înțelegem. Dar sfinții au înțeles! Sfântul Grigorie Palama a reușit să pătrundă în taina vieții Maicii Domnului și a expus pe larg, atât cât se poate, ce a făcut ea vreme de 12 ani în Sfânta Sfintelor. A stat singură, hrănită fiind de un înger. Arhiereul intra o singură dată pe an în Sfânta Sfintelor.
Să facem ceva pentru ceilalți
Ce zice Sfântul Grigorie Palama? Zice că această copilă, intrând și stând acolo, auzea totuși citirile Legii și știa ce s-a întâmplat cu neamul omenesc, cu căderea lui și și-a pus în minte să-i ajute pe cei de o fire cu ea, adică pe oameni și să-L milostivească pe Dumnezeu spre neamul omenesc. A auzit de căderea neamului omenesc și a vrut să facă ceva pentru el. Sfântul Grigorie Palama zice un lucru foarte imprtant! Zice că Maica Domnului e prima care s-a lepădat total de lume, pentru lume, de la cea mai fragedă vârstă! Au mai fost oameni care s-au lepădat de lume și înainte de ea și după ea, dar de la 3 ani nu a mai făcut nimeni asta! Ea a vrut să ia asupra ei, zice Sfântul Grigorie Palama, solia pentru întreg neamul omenesc. Și ce a făcut ea mai exact, pentru că asta ne interesează? Nu a făcut un activism, cum vrem noi să facem! Noi, ca oameni căzuți, ca oameni întunecați, când vrem să ajutăm, începem să ieșim în evidență, să ne etalăm noi toate virtuțile noastre, toate energiile noastre! Devenim cât mai activi. Așa facem! Când vrem să ajutăm pe cineva, când vrem să facem ceva pentru lumea asta, că toți vrem… mai mult sau mai puțin, începem să lucrăm! Or Maica Domnului a stat în cea mai mare singurătate și lucrarea pe care a făcut-o ea, o numește Sfântul Grigorie Palama, calea isihiei.
Calea isihiei
Toată lumea a auzit de isihasm. Prima și cea care a întemeiat calea isihiei este Maica Domnului. Isihie înseamnă în greacă liniște (ησυχία) sau oprirea mișcării, oprirea a tot ce există. Maica Domnului a cercetat, zice Sfântul Grigorie, toate puterile sufletești ca să vadă prin care L-ar putea accesa pe Dumnezeu. Și-a dat seama de următorul lucru: nu prin gând, nu prin sentiment, nu prin imaginație, nu prin opinie.
Asemănarea omului cu Dumnezeu
Când prăznuim Buna Vestire, prăznuim întruparea lui Dumnezeu. Zic sfinții că acest lucru nu se putea întâmpla în niciun caz, dacă mai înainte omul nu se făcea asemenea lui Dumnezeu. Deci Dumnezeu se face asemenea omului pentru că omul s-a făcut asemenea lui Dumnezeu, și Maica Domnului a făcut lucrul acesta. De aceea e atât de lăudată, atât de slăvită! Pentru că ea a realizat asemănarea cu Dumnezeu și unirea cu El și din acest motiv Dumnezeu s-a întrupat! Dacă nu se întâmpla lucrul acesta, Dumnezeu nu s-ar fi întrupat! Ce a făcut Dumnezeu la Buna Vestire și după aceea, este răspunsul la ce a a făcut Maica Domnului! Adică Maica Domnului L-a convins sau L-a silit pe Dumnezeu să se asemene omului pentru că ea s-a asemănat lui Dumnezeu. Și cum s-a asemănat lui Dumnezeu? Și-a dat seama că puterile de care v-am pomenit – gândul, sentimentul, imaginația și opinia – nu pot să-L acceseze pe Dumnezeu. Există o singură putere sufletească care poate intra în contact nemijlocit cu Dumnezeu: mintea! Aici e partea cea mai importantă! Cum intră mintea în contact cu Dumnezeu? Prin isihie, zice Sfântul Grigorie. Adică prin oprirea totală a oricărei mișcări a minții! Adică nu trebuie să te mai gândești la absolut nimic, nu trebuie să-ți imaginezi nimic, nu trebuie să mai simți nimic!
Renunțarea la sine
Deci calea aceasta, atât de eficientă a Maicii Domnului, prin care ea a devenit cea mai mare personalitatea din istorie, e calea prin care s-a oprit cu totul, s-a restrâns cu totul, adică a făcut ceea ce trebuie să facem noi în Postul Mare: să ne omorâm patimile, dorințele, ca să putem învia! A renunțat la absolut totul, vă puteți imagina? Deci, omul duhovnicesc în starea lui sănătoasă, în starea de rugăciune, nu trebuie să se mai gândească la nimic, nici măcar la Dumnezeu, pentru că ajunge în contact cu Dumnezeu, Îl vede pe Dumnezeu! Nu se mai gândește la Dumnezeu, ci Îl vede în fața lui cu mintea, ca într-o oglindă! Aceasta este învățătura Sfântului Grigorie Palama, asta a făcut Maica Domnului, aceasta este viața ei și este o învățătură pentru noi toți.
Ce faci te face
După cum am zis, noi vrem să facem lucruri mari și ieșite din comun, dar nu înțelegem că Maica Domnului, Mântuitorul și toți sfinții, înainte să iasă la misiune, au avut o perioadă de retragere, o perioadă de anonimat. Mântuitorul, până la 30 de ani, nu a făcut nimic ieșit din comun, a stat liniștit. Maica Domnului, 12 ani în Sfânta Sfintelor, nu a văzut-o nimeni, iubiți credincioși. Sfântul Ioan Scărarul înainte să scrie „Scara”, 40 de ani a stat liniștit la pustie! Vă imaginați?! Or, noi vrând să facem misiune, vrând să schimbăm lumea, ne aflăm într-o mare înșelare pentru că nu ne dăm seama de stricăciunea sufletească în care suntem. Ieșim la propovăduire sau ieșim ca să îi ajutăm pe ceilalți plini de mirosuri execrabile. Avem în noi gunoaie, iubiți credincioși, gunoaie nerezolvate și când ieșim, ieșim împreună cu ele, pentru că tot ce face omul, face așa cum e el. Orice intenționalitate ai avea tu, oricât de bună, orice lucru mare și bun ai vrea să faci, nu poți să îl faci decât așa cum ești tu. Ești mânios? Vei face lucru cu mânie, mai mult sau mai puțin afișată! Ai în tine desfrânare? – cu ea o să ieși înainte, și așa mai departe.
Să fie tăcere!
Calea aceasta de isihie nu se realizează decât prin liniștire și vederea stării tale, așa cum ești tu. Ca să vezi cum ești tu cu adevărat, trebuie să te liniștești, asta înseamnă isihasm. Noi trebuie să facem lucrul acesta în chip necesar pentru că aceasta este calea pe care ne-o arată Biserica. Deci, la asta suntem chemați în Postul Mare și mai cu seamă în perioada aceasta în care trăim azi. Nu vrem să accentuăm ce se întâmplă cu noi, dar măcar să știm că, dacă nu ne vom liniști măcar o perioadă în viața noastră, nu vom putem face nimic bun! Până nu ne rezolvăm problemele noastre interioare, degeaba ne strofocăm! Să știți că asta presupune tăcere. Ca să fie liniște, isihie, trebuie să nu mai vorbească lumea, trebuie să fie liniște, trebuie să fie tăcere! Ce zice Părintele Arsenie? „Cu cât vorbim mai mult și mai multe, cu atât ne păgubim de energie sufletească și ne scade curajul și entuziasmul necesare pentru fapte mai importante decât bibliotecile de vorbe.” Deci, noi, când trăncănim, ne dăm pe față faptul că nu avem nicio tangență cu viața duhovnicească, cu vorbirea cu Dumnezeu! Dacă am avea o minimă experiență a vorbirii cu Dumnezeu, nu am putea să mai trăncănim, pentru că atunci când începi să faci acest lucru, te împrăștii și pierzi legătura cu Dumnezeu. Măcar când facem asta, să știm barometrul vieții noastre!
Toată lumea e a ta, când ai renunțat la ea
Toate sunt trimise de Dumnezeu cu o precizie matematică, să știți, absolut tot – nu putem înțelege, dar cândva vom înțelege. Trebuie să profităm de ce ne dă Dumnezeu! Dacă nu profităm acum de liniște și de ce ne pune Dumnezeu în față, nu o să mai avem perioada asta și o să tânjim după ea! Trebuie să ne rezolvăm problemele noastre, trebuie să ne întoarcem în interior să vedem ce e acolo! Trebuie să fim convinși – asta este problema, nu suntem convinși! – că prin această luptă interioară, prin această întoarcere spre noi, dăm sau vom da în viitor cel mai eficient ajutor oamenilor. Deci, noi prin asta renunțăm la lume, la prieteni și la părinți, dar renunțăm doar temporar. Asta nu vrem noi să înțelegem. Ni se pare că este o tragedie dacă trebuie să stau un pic liniștit, să nu mai vorbesc cu nimeni, dar nu e așa! Te vindeci și după aceea revii în lume, așa cum a făcut Maica Domnului. A revenit în lume, nu a stat în Sfânta Sfintelor. Dacă stătea toată viața acolo, în Sfânta Sfintelor, nu făcea nicio misiune, nu putea să facă nimic. Mântuitorul, la 30 de ani, a ieșit la propovăduire. Sfântul Ioan Scărarul a scris „Scara” și așa mai departe. Va veni un moment când vom recupera toate aceste lucruri la care acum renunțăm, numai că le vom recupera într-o altă lumină și, de aceea zice Părintele Arsenie Boca următorul lucru: „toată lumea e a ta, când ai renunțat la ea”.
Extras din predica părintelui Mihail Lupescu de la praznicul Buneivestiri 2020. Foto – Arhiva Mănăstirii Oașa. Fotografi: Ieromanah Pantelimon, fratele Teodor.
